Să-i învățăm pe cei mici despre ecologie!

Să-i învățăm pe cei mici despre ecologie!

Adăugat: 4 December 2023

Cum transpunem teoria în practică?

 

Deținem multe informații despre cum să avem grijă de natură. Deseori însă, drumul de la teorie la practică poate fi o provocare. Cum putem ajunge într-un loc de care să ne bucurăm – la munte pentru drumeție ori la mare pentru o plimbare pe nisip – sau cum să mergem la cumpărături având în acelasi timp grijă şi de mediul nostru? În teorie, știm că este important cu ce mijloc de transport ne deplasăm, în ce cărăm cumpărăturile sau unde aruncăm gunoaiele când mergem în drumeţie. Mai rămâne doar să le punem în practică. Chiar și la vârste mici, căci bunele obiceiuri privind grija pentru natura pot fi practicate si de către copiii. Dacă le formăm acestora simţul respectului şi sensibilităţii faţă de mediul natural şi lumea înconjurătoare, le vom oferi bazele necesare pentru construirea conștientă şi sustenabilă a viitorului lor.

Paşi mici pentru o schimbare mare

Natura care ne înconjoară ne oferă resursele necesare pentru viaţă – apa, aerul şi hrana. Ea este cea care ne asigură diverse materiale necesare la producerea hainelor sau construirea adăposturilor. Din păcate, planeta este doar una iar nevoile noastre cresc continuu. Despre consecinţele activităţilor oamenilor pe Pământ se vorbeşte de mult. Pentru a opri sau măcar a minimaliza efectele acestor activități, noi, adulții, trebuie să acţionăm şi să transmitem bunele obiceiuri generaţiilor viitoare. Să nu uităm că fiecare acțiune, chiar şi cea mai măruntă, în folosul mediului, este un pas important în direcţia unei schimbări favorabile pentru Pământ.

Iată exemple de acţiuni pe care le puteți face pentru protejarea planetei, împreună cu întreaga familie:

Organizaţi excursii în natură în mod responsabil. Nu uitaţi că pădurea şi poiana sunt casele unor animale așa că pastraţi linistea şi nu-i speriaţi pe locatarii lor. Nu vă abateţi de la cărare şi campaţi în locurile destinate acestui scop! În acest fel, nu veţi distruge vegetaţia şi habitatele animalelor sălbatice.

Învăţaţi-i pe cei mai mici să nu polueze natura. Atunci când sunteţi în sânul naturii, lăsaţi curăţenie în urma voastră. Deşeurile nu doar că strică imaginea, dar pot fi şi un pericol pentru floră şi faună. Pungile de plastic, conservele sau dozele pot răni botul sau labele animalelor, iar sticla poate fi o sursă de incendiu. Când organizaţi picnicuri, renunţaţi la tacâmurile, prosoapele de hârtie şi alte tipuri de obiecte de unică folosinţă care, imediat după utilizare, ajung la coş. Acestea pot fi înlocuite cu produse cu multiple întrebuinţări. Este suficient să ne obişnuim să luăm cu noi produse durabile, de folosință îndelungată – bidoane, “paie” metalice, căni sau sacoşe cu multiple întrebuinţări.

Fiţi atenţi la orice comportament neadecvat faţă de mediul natural. Raportaţi astfel de situaţii autorităţilor competente.

Aflaţi cum trebuie să vă comportaţi cu animalele salbatice şi procedaţi întocmai. Când vă aflaţi la plimbare şi găsiţi un pui de iepure sau de pasăre, nu îl luaţi din mediul lui natural. Dacă animalul nu este rănit, lăsaţi-i pe părinţii lui să se ocupe de el.

Aveţi grijă cum procedaţi cu focul. Reţineţi că focul se poate face doar în locurile destinate acestuia, păstrând în acelaşi timp mijloacele de precauţie.

Faceţi cumpărături în spiritul zero waste. Achiziționați produsele în baza unei liste pregătite în prealabil, pentru a nu cumpăra produse inutile. Puneţi produsele în sacoşe din materiale durabile, care pot fi utilizate repetat.

Participaţi la acţiunile de plantare a copacilor organizate de ocoalele silvice.

Alegeţi mijloace de transport ecologice. Renunţaţi la maşină – planeta vă va fi cu certitudine recunoscătoare pentru folosirea bicicletei, a trotinetei sau a rolelor. În afară de asta, cu ele deplasarea este chiar mai plcută.

Adunaţi apă de ploaie. Acest lucru se poate face așezând un butoi sub un burlan de scurgere – poate funcţiona chiar şi pe balcon. Apa astfel obținută poate fi utilizată la udatul florilor, de exemplu.

 

Așchia nu sare departe de trunchi

Pentru un părinte, alături de grija de a-și ști copilul sănătos și în siguranță, omniprezentă este și preocuparea pentru educația pe care i-o dă și modul în care formează adultul de mâine. Așa cum suntem preocupați să-i învățăm să fie politicoși, onești, responsabili la fel îi vom învăța să protejeze mediul în care ei își vor trăi viața. Și nu doar prin vorbe ci, mai ales, prin fapte. Este de datoria noastră să fim constant conștienți că noi, adulții, reprezentăm principalele repere de conduită pentru cei mici și că modul în care noi ne comportăm este definitoriu pentru ei.

Asta ne-am propus să facem și în cadrul proiectului Tedi și prietenii naturii: să furnizăm copiilor informații și soluții pentru protejarea mediului precum și repere corecte și valide.

Alături de familie și educatori, dorim să contribuim la educația copiilor în direcția protejării mediului cu tot ce implică acest lucru: protejarea plantelor și animalelor, reducerea poluării, valorificarea eficientă a resurselor și multe altele. Sustenabilitatea reprezintă una dintre direcțiile de bază ale companiei noastre și dorim să transmitem acest principiu și generațiilor care se formează acum. Atât planeta, cât și noi oamenii avem nevoie tot mai mult de un mod de viață echilibrat, iar pentru realizarea lui suntem responsabili atât la nivel de comunitate, cât și individual” – Ioana Vișean, Director de Comunicare Maspex Romania.